Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 mai 2010
procedural · retrimis
Romeo Florin Nicoară
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Prezenta inițiativă legislativă are ca obiect modificarea și completarea Legii nr. 351/2001 privind planul de amenajare a teritoriului național. Prin această lege se reglementează trecerea unei localități de la un rang la altul, respectiv principiile și principalii indicatori cantitativi și calitativi minimali ce trebuie respectați pentru ca un oraș să devină municipiu sau o comună să devină oraș.
Întrucât legea nu reglementează posibilitatea prin care mai multe localități să poată constitui un municipiu condus de o singură administrație locală, este necesară introducerea în textul legii a unor prevederi care să permită asocierea mai multor localități într-un municipiu care să funcționeze în limitele teritoriale ale unităților administrative componente. Acest lucru este impus de faptul că anumite localități s-au dezvoltat și s-au extins spre localități vecine, până aproape de contopirea cu acestea.
Inițiativele acestea pot fi extrem de benefice pentru mediul de afaceri, contribuind la dezvoltarea localităților vizate și la un trai mai bun pentru locuitorii acestora.
Aș vrea să mai spun că acest gen de inițiativă este diferit față de celelalte. Știm că, adesea, au fost promovate propuneri legislative sau alte proiecte de lege care prevăd despărțirea unor localități, lucru care, adesea, duce la cheltuieli suplimentare. De data aceasta, acest proiect vine în fața dumneavoastră să solicite sprijin pentru declararea de noi municipii, de a oferi posibilitatea de a se asocia comune sau orașe pentru dezvoltarea unor localități mai mari, care să ducă la posibilitatea de a avea o dezvoltare economică mai bună.
Apreciem și faptul că Guvernul a dat un punct de vedere favorabil, cu unele observații, și supunem atenției și dezbaterii dumneavoastră acest proiect de lege. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.