Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·17 noiembrie 2010
Dezbatere proiect de lege · respins
Constantin Claudiu Stafie
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Prezentul act normativ are în vedere completarea Ordonanței Guvernului nr. 20/1992 privind activitatea de metrologie, în scopul creării cadrului legal necesar pentru asigurarea de la bugetul de stat a cheltuielilor privind participarea României la Programul European de Cercetare Metrologică.
Pentru a putea participa la acest program, România a trebuit să-și exprime această intenție în anul 2009, drept pentru care, în ședința Guvernului din 13 mai 2009, a fost aprobat memorandumul pe această temă.
Pentru participarea la Programul European de Cercetare Metrologică, respectiv pentru a avea acces la finanțarea din partea Comisiei Europene, este necesară asigurarea cofinanțării naționale pe toată durata programului. Astfel, fiecare stat participant trebuie să aloce o sumă stabilită de comun acord în cadrul negocierilor. Valoarea cofinanțării stabilite pentru România este de 120.000 de euro anual, pentru o perioadă de șapte ani, pentru susținerea acelor proiecte comune de cercetare selectate, la care se adaugă un fond de rezervă de 60.000 de euro anual, pentru a evita compromiterea realizării proiectelor selectate.
Având în vedere prezentarea celor de mai sus, vă propunem adoptarea prezentului act normativ. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.