Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 mai 2011
other · adoptat
Florin Constantinescu
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Prima întrebare este adresată domnului Daniel Petru Funeriu, ministrul educației, cercetării, tineretului și sportului. Ea se referă la: Realizarea investiției „Școala cu clasele I–VIII, sat Crivești, comuna Vânători, județul Iași”.
Stimate domnule ministru,
Prin prezenta, vă informăm că în anul 2008 a început reabilitarea Școlii Generale cu clasele I–VIII, satul Crivești, comuna Vânători, județul Iași. Din lipsa finanțării, lucrările de investiții au fost sistate. Investiția se deteriorează pe zi ce trece, întrucât acoperișul este deteriorat, infiltrațiile apei producând o degradare continuă a lucrărilor efectuate. Pentru finalizarea investiției mai este necesară suma de 48.350 de lei.
Având în vedere cele de mai sus, vă rog, domnule ministru, cu deosebit respect, să dispuneți alocarea sumei în vederea finalizării investiției.
Solicit răspuns în scris și oral.
Vă mulțumesc.
A doua întrebare este adresată doamnei Elena Udrea, ministrul dezvoltării regionale și turismului.
Obiectul întrebării: Construirea unui număr de 108 apartamente ANL în orașul Hârlău, județul Iași.
În anul 2008 au început lucrările la 60 de apartamente, care sunt în lucru și în prezent. Prin scrisoarea nr. 1278/10.02.2010, Consiliul Local al Orașului Hârlău solicită realizarea a încă 48 de apartamente ANL.
Având în vedere cele de mai sus, vă rog, doamnă ministru, să-mi comunicați graficul de realizare și dare în folosință a celor 60 de apartamente care sunt în lucru, precum și estimările privind realizarea celor 48 de apartamente solicitate în anul 2010.
Solicit răspuns în scris și oral. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.