Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·26 octombrie 2010
procedural · respins
Cristian Anton Irimie
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Prin această inițiativă legislativă, Ministerul Sănătății urmărește:
– corelarea prevederilor legale în vigoare cu măsurile de sancționare contravențională în cazul nerespectării lor, asigurându-se în acest fel cadrul legislativ prin care se vor institui și impune măsurile necesare eliminării sau diminuării riscurilor cu impact pe sănătatea umană pentru toate tipurile de activități supuse controlului sanitar;
– asigurarea protecției populației, prin dispunerea de măsuri în cazul nerespectării de către producători, importatori, distribuitori, agenți economici, precum și de către conducătorii diferitelor tipuri de unități de stat și private a prevederilor legale;
– impunerea sancțiunilor contravenționale, în mod unitar, tuturor operatorilor economici care nu respectă reglementările specifice domeniului sănătății publice;
– modificarea corespunzătoare a cuantumului amenzilor, prin corelarea acestora cu gravitatea riscului pentru sănătate al neconformităților constatate.
Având în vedere cele menționate mai sus, vă adresez rugămintea de a adopta acest proiect de lege. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.