Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 noiembrie 2013
procedural · adoptat tacit
Gheorghe Hogea
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Prin inițiativa legislativă se propune excluderea din sfera livrărilor pentru care, în prezent, se aplică taxarea inversă, în conformitate cu prevederile art. 160 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, a livrărilor de lingouri de metale neferoase pentru obținerea cărora s-au adăugat alte elemente de aliere.
Guvernul nu susține adoptarea acestei propuneri legislative, deoarece reglementarea existentă în Codul fiscal este în conformitate cu prevederile comunitare în domeniu, iar în situația adoptării unei astfel de măsuri trebuie informată Comisia Europeană.
Precizăm că introducerea taxării inverse pentru TVA are ca scop diminuarea evaziunii fiscale, măsură care și-a dovedit eficiența.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.