Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·11 martie 2014
procedural · respins
Akós Daniel Mora
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Profit de situația și de faptul că și domnul ministru este prezent astăzi aici, în plenul Parlamentului. Categoric, este un pas înainte față de situația existentă în care antreprenorii generali nu-și plătesc subcontractorii, care, în general, sunt firme românești și care, practic, rămân cu toate datoriile neplătite și rămân cu angajații neplătiți, dar aș profita de acest moment și aș cere să facem și un pas înainte într-un viitor cât mai apropiat, în sensul în care, dacă vom câștiga această bătălie, vizavi de plata subantreprenorilor, înseamnă că partea de finanțare asupra antreprenorilor va fi tot la un nivel foarte mic, care le va asigura un nivel de subzistență. Va trebui să ne concentrăm în viitorul apropiat să încercăm să facem în așa fel încât condițiile de participare la licitație să fie accesibile unor asocieri sau grupuri de asocieri formate din firme românești, în așa fel încât să ajungă să aibă și parte de profit din lucrări, nu numai parte de cheltuieli, pentru că, în acest moment, subantreprenorii abia își închid pe zero sau dacă nu pe minus toate aceste lucrări.
Deci asta este dorința mea și rugămintea către domnul ministru Dan Șova, dacă tot este în acest domeniu foarte important, să vedem un pic cum putem modifica legislația, în sensul de a-i stimula pe subantreprenorii actuali să devină antreprenori generali, în viitor, pentru că ei, altfel, nu se vor putea dezvolta. Or, dezvoltarea capitalului românesc este absolut esențială în România. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.