Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 februarie 2017
Declarații politice · adoptat tacit
Adrian Solomon
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr. 124/2000 privind structura personalului Curții Constituționale, în sensul instituirii posibilității încadrării ca personal auxiliar de specialitate numai a persoanelor cu studii juridice sau administrative.
Totodată, se propune asimilarea acestora, ca rang și salarizare, cu magistrații asistenți – și a personalului de specialitate cu studii în științe administrative.
Propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.
A fost respinsă de Senat în ședința din 5 aprilie 2016. Camera Deputaților este Cameră decizională.
Comisiile propun plenului Camerei Deputaților respingerea inițiativei legislative.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.