Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 aprilie 2011
Informare · Trimis la votul final
Ion Ghizdeanu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare majorarea capitalului deținut de România, în calitate de membru fondator la Banca pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre, cu 145 de mii de acțiuni, în valoare totală de 145 de milioane DST, și modalitățile de plată a acestuia.
Cota de 10% din acest capital, respectiv 14,5 milioane, trebuie achitată în prima parte a anului 2011, iar cota de 20% se va achita în opt rate anuale succesive din 2011 până în 2018.
Mai este de menționat că cota de 10%, ce trebuie plătită urgent și de România, a fost plătită de aproape toate țările membre ale Băncii pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre, dintre marii acționari rămânând numai România și Ucraina care nu au efectuat plata până la această dată.
Față de cele de mai sus, Guvernul, prin Ministerul Finanțelor Publice, susține și vă roagă să aprobați și acest proiect de lege în forma transmisă de inițiator.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.