Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 decembrie 2009
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Valentin Adrian Iliescu
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2009 pentru modificarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat.
Prin această ordonanță se urmărește majorarea cu 15% a venitului minim garantat și asigurarea fondurilor necesare pentru plata ajutorului social din bugetele locale, integral din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat.
Cel puțin două au fost argumentele pentru care Guvernul a venit cu această ordonanță de urgență.
În primul rând, la momentul elaborării ei, nivelul prestației era foarte scăzut pentru a oferi o prestație socială adecvată.
Fac precizarea că față de 29%, cât reprezenta în 2004 acest venit, din salariul minim, astăzi, când s-a dat această ordonanță, reprezintă doar 18%.
În al doilea rând s-a ajuns la concluzia că modul de susținere financiară până la data aplicării acestei ordonanțe era unul deficitar, era practic o subfinanțare care a făcut ca, practic, aceste venituri minim garantate să nu fie acordate.
Înainte de a încheia aș dori să vă reamintesc și cuantumul, nivelul lunar al venitului minim garantat, introdus prin această ordonanță. Este de 125 de lei pentru o persoană singură, 225 de lei pentru familiile formate din două persoane, 313 lei pentru familiile formate din trei persoane,
390 lei pentru familiile formate din patru persoane, 462 lei pentru familiile formate din cinci persoane și, în sfârșit, câte 31 lei pentru fiecare altă persoană peste numărul de cinci persoane care face parte din familie, în condițiile prezentei legi.
Sigur, este loc de mult mai bine și sperăm că ieșirea din criza economică să îi permită Guvernului să sprijine financiar o măsură și mai consistentă.
Oricum, mulțumim pentru înțelegere și pentru punctul de vedere favorabil emis de comisia de specialitate. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.