Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 noiembrie 2007
procedural · adoptat
Ilie Stoica
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru săptămâna 12—17 noiembrie
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Propunerea legislativă a fost examinată cu participarea reprezentanților Confederației Blocului Național Sindical, ai Federației Sindicatelor „Unirea”, ai Asociației Patronatelor și Producătorilor de Tehnică Militară și ai Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului (A.V.A.S.) — Ministerul Economiei și Finanțelor.
Propunerea legislativă a primit aviz favorabil de la Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital și de la Comisia economică, industrii și servicii și aviz negativ de la Comisia pentru privatizare și administrarea activelor statului.
Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională a hotărât să adopte raport de admitere, cu amendamente, cu 6 voturi pentru și două voturi împotrivă.
Legea este ordinară, Senatul fiind prima Cameră sesizată.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.