Nicolae Marian Iorga

Domnule preşedinte şi stimaţi colegi,

Este a nu ştiu câta oară când aud, în această sală, expresii de genul: „sigur că propunerea legislativă este generoasă”, „bineînţeles că ea spune lucrurilor pe nume, dar�”, iar după „dar”-ul acesta nu votăm. Păi, cum spunea colegul Vasilescu, dacă este un început, haideţi să continuăm începutul acesta măcar votând această propunere legislativă, pentru că mie mi se pare că este foarte bună.

Când am dezbătut bugetul pe acest an, la Comisia pentru egalitatea de şanse – colega mea Cornelia Cazacu este aici – au venit, mă rog, unele ministere care sunt „arondate” la noi, dar am citit şi alte bugete. Iertaţi-mă, la bugetul Ministerului Justiţiei, la cel al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor şi la cel al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative sunt alocate mii de miliarde de lei pentru – îmi permit să citez din memorie, iar cine vrea să mă verifice să se ducă la buget – plata, auzi?, a unor drepturi obţinute de angajaţi în urma unor sentinţe judecătoreşti rămase definitive pentru plata unor sporuri, pentru plata unor concedii şi aşa mai departe. Atunci, pot să fac şi eu ca domnul ministru Păcuraru. Sigur că sunt definitive şi executorii, dar să le plătească acela care nu le-a acordat, dacă sunt sporuri legale sau trebuiau acordate, nu să le suportăm noi toţi şi să alocăm la bugetul statului, pentru că aici s-a pus punctul pe _i_ . Efectiv, judecătorii şi procurorii se dau în judecată între ei pentru că ei ştiu că, dând o hotărâre judecătorească definitivă, executorie – eu ştiu? –, irevocabilă, foloseşte tuturor, inclusiv celor care o dau. Apoi, principiul de drept este că nimeni nu poate fi judecător în propria lui cauză.

Ce facem? Este de discutat şi problema aceasta. Dar, ca să n-o lungesc, dacă începutul este bun, dacă trebuie, bineînţeles, să plecăm de undeva, haideţi să treacă legea asta şi pe urmă mai vedem.

Mulţumesc.