Samuel Calotă

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor senatori,

Propunerea legislativă de modificare a Ordonanței Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor se referă la completarea art. 9[3] cu lit. h[1] ), în sensul interzicerii clauzelor contractuale care dau dreptul furnizorului de servicii financiare să denunțe unilateral contractul pe motiv de risc reputațional sau încălcare a confidențialității, fără ca acestea să fie dovedite și constatate printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.

Și partea a doua a propunerii – completarea Ordonanței Guvernului nr. 21/1992 cu un nou articol, art. 9[12] , în sensul interzicerii ca totalul penalităților de întârziere percepute consumatorului să depășească dublul sumei asupra căreia sunt calculate, cu excepția furnizorilor de servicii financiare.

Referitor la cele două propuneri, aș vrea să facem precizarea că Ordonanța Guvernului nr. 21/1992, precum și Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți si consumatori acoperă, din punct de vedere juridic, paleta clauzelor abuzive care pot face obiectul contractelor între consumatori și furnizorii de servicii.

O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Legat de riscul reputațional, aș vrea să spun că la momentul acesta legislația nu definește printr-un act normativ această expresie.

Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 prevede ca drepturi ale consumatorilor, la încheierea contractelor, „libertatea de a lua decizii la achiziționarea de produse și servicii, fără a li se impune în contracte clauze abuzive sau care pot favoriza folosirea unor practici comerciale incorecte în vânzare, de natură a influența opțiunea acestora”.

Legat de reducerea sau interzicerea depășirii cuantumului penalităților mai mult decât dublul datoriei, apreciem că fundamentul existenței și al cuantumului penalităților în contractele dintre consumatori, pe de o parte, și furnizori, pe de altă parte, îl reprezintă existența clauzei penale negociată de părți și acceptată de comun acord în contract.

Prin urmare, impunerea unui anumit cuantum pentru penalitățile de întârziere poate crea o aparență de neconstituționalitate, raportată la art. 45 din Constituția României, republicată.

Față de cele precizate și față de propunerea legislativă, poziția Guvernului, pe care Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor o împărtășește, este de a nu susține adoptarea acestei propuneri legislative.

Vă mulțumesc.