Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 aprilie 2016
procedural · respins
Cezar Radu Soare
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte,
Propunerea legislativă vizează, între altele, instituirea în sarcina autorităților publice locale, a regiilor autonome, a societăților comerciale aflate în subordinea unităților administrativ-teritoriale a obligației de a achiziționa mijloace de transport în comun acționate electric într-o proporție de minimum 50% din necesarul de achiziții viitoare.
Guvernul României nu susține această propunere legislativă și o să vă dau câteva motive.
Potrivit prevederilor Legii administrației publice locale nr. 215/2001, administrația publică locală se organizează și funcționează în temeiul principiului autonomiei locale, care este administrativă și financiară, exercitată pe bază și în limitele prevăzute de lege.
De asemenea, potrivit prevederilor alin. (3) și (4) ale art. 5 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, autoritățile administrației publice locale sunt cele care stabilesc prioritățile în finanțarea cheltuielilor publice locale, iar fundamentarea și aprobarea acestora se efectuează în strictă corelare cu posibilitățile reale de încasare a veniturilor bugetelor locale estimate a fi realizate, iar angajarea cheltuielilor se face numai în limita creditelor bugetare aprobate.
Inițiatorii propunerii legislative nu precizează sursele financiare necesare aplicării măsurilor propuse, încălcându-se astfel dispoziția art. 138 alin. (5) din Constituția României, care prevede că nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanțare.
În același sens, art. 15 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, prevede că, în cazurile în care se fac propuneri de elaborare a unor proiecte de acte normative, măsuri...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.