Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 martie 2017
other
Leonardo Badea
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Raport asupra Proiectului de lege privind ratificarea Acordului de împrumut (Cel de-al doilea împrumut pentru politici de dezvoltare privind eficientizarea finanțelor publice și creșterea economică) dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, semnat la București la 20 decembrie 2016
Comisia pentru buget, finanțe și bănci a fost sesizată spre dezbatere în fond, în procedură de urgență, cu proiectul de lege mai sus menționat.
La dezbaterea proiectului s-au avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ și avizul favorabil al Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare.
Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare ratificarea acordului de împrumut în valoare de 500 de milioane de euro.
Măsurile de reforme asociate acestuia se referă, în principal, la îmbunătățirea administrării datoriei publice guvernamentale, îmbunătățirea eficienței cheltuielilor publice și a managementului și performanțelor întreprinderilor de stat, precum și la îmbunătățirea pieței de energie și a pieței de capital, precum și a cadastrului.
În urma examinării proiectului de lege și a opiniilor exprimate, deputații prezenți la lucrări au hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaților spre dezbatere și adoptare proiectul de lege în forma prezentată de Guvern.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.