Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 aprilie 2019
other · adoptat tacit
Violeta Răduț
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Raport comun asupra Propunerii legislative privind Programul de solidaritate socială în favoarea pensionarilor cu venituri reduse
În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru buget, finanțe și bănci și Comisia pentru muncă și protecție socială au fost sesizate spre dezbatere în fond cu Propunerea legislativă privind Programul de solidaritate socială în favoarea pensionarilor cu venituri reduse.
Conform prevederilor art. 75 din Constituția României, republicată, și ale art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Camera Deputaților este Cameră decizională.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă în ședința din 4 octombrie 2016.
Propunerea legislativă supusă dezbaterii are ca obiect de reglementare instituirea unei taxe de solidaritate socială aplicabile operatorilor economici, persoane juridice plătitoare de impozit pe profit cu o cifră de afaceri anuală mai mare decât echivalentul în lei al sumei de un milion de euro. Sumele acumulate din plata taxei vor constitui o nouă sursă de venituri la bugetul asigurărilor sociale de stat și vor fi utilizate pentru creșterea tuturor pensiilor a căror valoare se situează sub salariul minim pe economie.
În urma examinării propunerii legislative și a opiniilor exprimate, deputații celor două comisii au hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaților un raport comun de respingere.
În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.