Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 martie 2009
procedural · adoptat tacit
Petru Filip
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Raportul Comisiei pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului este de admitere, cu un singur amendament. Amendamentul se referă la o chestiune simplă care ține de punerea în concordanță a titlului ordonanței de urgență a Guvernului cu titlul legii de aprobare a acesteia, deci este o chestiune ușor de acceptat.
Multe dintre subiectele acestui proiect de lege s-au consumat din punctul de vedere al efectului. Noi ne-am uitat dacă ceea ce s-a întâmplat cu ocazia alegerilor din 2008, în cazul alegerii președintelui consiliului județean și toată procedura ulterioară de confirmare, a fost sau nu a fost cu incidente. S-a constatat că a fost o chestiune, în marea majoritate a cazurilor, logică și bine desfășurată și, de aceea, comisia, în unanimitate, a votat acest raport de admitere. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.