Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·17 februarie 2015
Dezbatere proiect de lege · respins
Mărinică Dincă
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Să știți că am avut emoții pentru dumneavoastră, când vi s-a atras atenția să fiți atent!
Aici, ni s-a pus în discuție o temă foarte clară: precizați-ne de unde să luăm banii pentru a susține această diferență de TVA, în condițiile în care voi ați avut bani mulți și acum noi nu avem și nu avem resurse să susținem acest TVA redus.
Bun. În 2009, până în octombrie – domnule Sârbu, erați în acel Guvern ministrul agriculturii –, știți foarte bine cum stătea acel Guvern cu banii.
Ce este cert: că nici acel Guvern, nici guvernele următoare nu au avut ce are Guvernul actual, Guvernul Ponta, și anume un buffer de 7 miliarde în trezorerie, bani cash.
În momentul de față, pe actualul buget, actualul Guvern vrea ca din această sumă pe care o are la dispoziție, alta decât veniturile curente, să ia 4 miliarde fără să justifice ce vrea să facă cu ei.
Din acești bani, foarte puțini ne trebuie, dacă ne uităm. Și, dacă ar fi fost, din respect, un ministru sau un secretar de stat de la Finanțe, din respect pentru Senat, ar fi spus care este valoarea acestei reduceri, care ar fi banii neîncasați datorită acestei reduceri a TVA-ului. Pentru că, așa este, am constatat că, după ce s-a mărit TVA-ul, încasările nu au fost cele mai interesante. Trei ani de zile a constatat și Guvernul Ponta că încasările la TVA, deși sunt 24%, sunt mici și foarte mici. Ba, din contră, a înregistrat și un regres de mai bine de un miliard de lei, pe anul trecut, la TVA. Cam de aici ar trebui luați acești bani.
Și, bineînțeles, același lucru s-a întâmplat și la Codul silvic, când liderul grupului PSD nu a intrat în discuții, după ce s-au pus lucruri concrete în discuție.
Legat de faptul... Așa ni se spune, de cel puțin doi ani de zile: „Și voi ați greșit. Drept urmare, avem tot dreptul să greșim și noi, ba, mai mult decât voi.”
Cred că o înțelepciune românească spune că „omul deștept învață din greșelile altuia, și nu din greșelile proprii”. Vă mulțumesc frumos.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.