Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·16 martie 2016
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Petru Alexandru Frătean
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte, și bună ziua!
Declarația politică pe care o voi susține astăzi se intitulează „Telemeaua de Ibănești – un brand românesc recunoscut la nivel european”.
Telemeaua de Ibănești, produsă în județul Mureș, este singurul produs românesc care a reușit să se califice pentru a deveni un produs cu denumire de origine protejată – DOP, o certificare europeană care înseamnă și recunoaștere a faptului că România are tradiții locale, agricole și alimentare cu un potențial excepțional.
Potrivit legislației europene, produsele cu denumire de origine protejată – DOP desemnează acele alimente originare dintr-un anumit loc, regiune și a căror calitate sau caracteristici sunt datorate în mod exclusiv sau esențial locului lor de producție și priceperii producătorilor locali, produs procesat și preparat într-o zonă geografică dată, prin utilizarea unor tehnici recunoscute. Din fericire, în toamna trecută am câștigat războiul cu grecii, care au contestat denumirea de „telemea”, susținând că seamănă foarte mult cu „telemes” a lor, un cuvânt ce desemnează tot un sortiment de brânză. A urmat o perioadă în care s-a lucrat la elaborarea regulamentului European care stabilește protecția și traducerea acestuia în cele 24 de limbi ale Uniunii Europene, iar în 15 martie 2016, adică ieri, s-a publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene Regulamentul de punere în aplicare al Comisiei ce prevede înregistrarea unei denumiri în Registrul denumirilor de origine protejate și al indicațiilor geografice protejate: telemeaua de Ibănești – DOP.
Telemeaua de Ibănești este un produs românesc 100%, autentic, obținut din lapte de vacă și sărat cu saramură extrasă din fântânile locale. Materia primă principală, laptele, provine de la vaci sănătoase, crescute și întreținute în sistem extensiv pe Valea Gurghiului, comunele Gurghiu, Hodac și Ibănești, din județul Mureș, zonă unde pășunile sunt fertilizate doar cu gunoi de grajd și unde există o floră specifică foarte bogată, cu aproape 1.200 de specii. Metoda de sărare este cea folosită din moși-strămoși, sărarea se face cu o saramură naturală extrasă din fântâna cu apă sărată existentă în localitatea Orșova.
Producătorul „Mirdatod”, din Ibănești, județul Mureș, merită toate aprecierile noastre, iar fiecare dintre noi, în calitate de cumpărători și consumatori, putem să sprijinim astfel de inițiative și să încurajăm și alți producători autohtoni consumând produse românești, mai proaspete, mai sănătoase și mai bune la gust. Am susținut acest demers și prin votul acordat în Senatul României, care a adoptat un proiect de lege pentru completarea Legii nr. 321/2009, care obligă supermarketurile ca minimum 51% din carnea, legumele și fructele comercializate să fie din producție românească, în caz contrar magazinele urmând a fi amendate cu 25.000 până la 50.000 de lei.
Consumul de produse românești este una dintre cele mai simple, eficiente și la îndemână forme de manifestare a patriotismului local, de păstrare a specificului nostru național și de perpetuare a tradiției și inovației locale. Înseamnă, în același timp, un real ajutor dat economiei noastre, înseamnă crearea de locuri de muncă, înseamnă sprijinirea și dezvoltarea comunităților locale din România. Încurajarea consumului de produse autohtone este rezultatul unor eforturi conjugate. De aceea, cred că autoritățile guvernamentale ar trebui să acorde o atenție mai mare acestui subiect și ar trebui să vină cu măsuri concrete ale căror rezultate să se reflecte în coșurile de cumpărături pline de produse românești. Felicitări producătorilor locali care produc românește și consumatorilor care mănâncă românește! Vă mulțumesc.