Alexandru Pereș

Mulțumesc, domnule președinte.

Și, nu întâmplător, în continuarea celor spuse sau a subiectului expus de către doamna senator Doina Federovici, o să încerc și eu să dau citire unei declarații politice. Titlul este „În loc să simplifice, Guvernul Ponta complică lucrurile în cel mai complex minister al României!”.

Domnule președinte,

Onorați senatori,

Se pare că suntem condamnați să rămânem o țară a formelor fără fond, o țară cu corupție, dar fără corupți, și cu cheltuieli pentru construirea de autostrăzi, dar fără autostrăzi. Mai nou, am devenit și o țară cu protecție socială fără protejați social.

Deși, conform Constituției României, statul trebuie să acorde alocații pentru copii și ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav ori cu handicap, iar persoanele cu handicap ar trebui să se bucure de protecție socială specială, în prezent, România nu are nicio structură administrativă care să se preocupe cu predilecție de respectarea acestor drepturi constituționale.

Tot conform Legii fundamentale, statul trebuie să asigure realizarea unei politici naționale de egalitate a șanselor, de prevenire și de tratament al handicapului, în vederea participării efective a persoanelor cu handicap la viața comunității, respectând drepturile și îndatoririle ce revin părinților și tutorilor. Însă același stat creează strategii, politici și instituții pentru persoanele cu dizabilități, persoane care nu sunt definite nici constituțional și, pe cale de consecință, nu pot fi definite nici legal.

Conceptul de dizabilitate este utilizat într-o serie de state europene și el a avut, până la un moment dat, aceeași interpretare în plan social ca și conceptul de handicap. Ambele concepte, care sunt de origini lingvistice diferite, au, doctrinar, interpretări foarte asemănătoare, iar, din punct de vedere legislativ, legiuitorul are autoritatea să le stabilească conținutul și să îl transpună în interiorul unei legi. Dacă ne respectăm cetățenii, ar trebui să utilizăm concepte proprii, mai ales atunci când acestea sunt stabilite prin legea „de căpătâi”, Constituția, cu atât mai mult când această utilizare nu afectează în niciun fel drepturile și îndatoririle fundamentale ale cetățenilor, dar poate crea o confuzie pentru mulți vorbitori de limbă română.

Versiunea în limba română a documentelor Uniunii Europene utilizează, de asemenea, termenul de „persoană cu handicap”, deci mă întreb: cine este atât de interesat pentru crearea unei confuzii legislative și administrative la nivel național și cine consideră că România trebuie să-și schimbe și termenii lingvistici pentru ca această țară să fie considerată mai europeană? Poate de aceea Guvernul României dorește să înființeze Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități, care să fie în subordinea Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice!

În ceea ce privește comasarea într-o structură administrativă a Inspecției Muncii și Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială, sub denumirea de Agenția Națională pentru Inspecția Muncii și Securitate Socială, consider că va fi o construcție de tip struțocămilă extrem de periculoasă și toxică sub aspect administrativ. Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice acoperă, în fapt și în drept, două domenii care, atât organizatoric, dar și ca grup-țintă, nu au nimic în comun: domeniul relațiilor de muncă și domeniul asistenței și securității sociale. Cele două domenii au structuri