Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·1 octombrie 2013
procedural · adoptat tacit
Liviu Marian Pop
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru 20; 38
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte, și sper să-l scot pe domnul senator din muțenia în care a intrat prin completările pe care le-am făcut și la comisie, și trebuie să le spunem.
În urma finalizării dezbaterilor din Comisia pentru muncă, familie și protecție socială, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, să adopte un raport de respingere, avându-se în vedere faptul că:
1. Propunerea legislativă este aproape identică, cu mici excepții, cu textul Hotărârii Guvernului nr. 600/2009;
2. Introducerea unor noi categorii de beneficiari față de cele existente în hotărârea respectivă. Trebuie precizat faptul că soluția propusă nu poate fi aplicată, deoarece, în urma modificării propuse de domnul senator, ar trebui ca toată populația României să beneficieze de prezentul act normativ. Nu că ar fi un lucru greu, dar cam asta ar reieși. Iar în cazul persoanelor singure, fără locuință proprietate personală, fără venituri agricole sau de orice altă natură, fiind beneficiare de venit minim garantat, acestea sunt deja eligibile pentru obținerea de ajutoare alimentare.
În consecință, Comisia pentru muncă, familie și protecție socială se bazează foarte mult pe negociatorii pe care Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale i-a delegat la Comisia Europeană pentru această negociere – și sunt convins că și domnul senator Barbu va face toate diligențele ca să fie o negociere bună – pentru ca programul „Alimente pentru cei defavorizați” să fie transferat în cadrul Fondului Social European.
Și, pentru aceasta, vă propunem un raport de respingere a propunerii legislative, în condițiile în care Senatul este prima Cameră sesizată.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.