Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·22 aprilie 2015
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Nicolae Vlad Popa
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Sigur că această propunere este generoasă dintr-un punct de vedere, și anume în a simplifica înregistrările unor căsătorii care, în unele situații, sunt, în principal, religioase.
Eu am explicat inițiatorului că aici nu e vorba de conservatorism, nu e vorba chiar de sublinierea laicității acestor activități, e vorba de o chestiune strict birocratică și de care nu putem să ne rupem. E vorba de registru, registrul de stare civilă, care este unic, care nu poate fi paralel, să aibă acte paralele, și, ca atare, cu toată bunăvoința, această formulă este de neaplicat în România. Nemaivorbind că nu există informatizarea cuvenită și eu sper ca în curând să avem la toate nivelurile, pe registrul de stare civilă, informatizare, în așa fel încât să acoperim lacunele actuale din sistem.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.