Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 octombrie 2017
Declarații politice · respins
Cseke Attila Zoltan
Declarații politice prezentate de senatorii:
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Este o inițiativă lăudabilă aceea de a rezolva problema stimulării financiare a premiilor acordate elevilor, dar modalitatea aleasă, ceea ce ni se propune în raport, cel puțin din punctul de vedere al Grupului parlamentar al UDMR, în această formulă, nu poate fi acceptată. Formulele propuse de Comisia pentru buget și Comisia pentru administrație publică sunt formule mai bune, care respectă principiul autonomiei locale, acela de a nu impune prin legi noi sarcini autorităților locale.
Sigur, nu vorbim despre o chestiune financiară foarte arzătoare sau o sumă extraordinar de mare, dar totdeauna când discutăm de administrație publică locală, de a impune acestor administrații drepturi și, eventual, și obligații, trebuie să avem în vedere principiul, iar principiul trebuie să fie acela de a nu impune prin legi noi sarcini fiscale acestor autorități locale.
Am avut această dezbatere și legat de Legea sportului, și formula, din punctul nostru de vedere, este o formulă greșită. Sperăm că la Cameră acest lucru se va rezolva.
Și acolo, și aici vedem aceeași tendință de a impune obligații financiare autorităților locale.
Eu sunt sigur și noi suntem siguri că foarte multe consilii județene și Consiliul General al Municipiului București, de bunăvoie, ar rezolva această problemă financiară, dar trebuie ca temeiul legal să fie o posibilitate, și nu o obligație. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.