Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·8 februarie 2010
Declarații politice · adoptat tacit
Gheorghe David
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
De fapt, este o propunere legislativă care are partea juridică, însă, din punct de vedere tehnic, ar trebui să fi fost la Comisia pentru agricultură, silvicultură și dezvoltare rurală. Sigur că a fost dat un aviz, cred.
Ce urmărește, de fapt, această propunere legislativă? Pe de o parte, cultivarea terenurilor agricole în țara noastră. E o discuție de multă vreme. Nu ar fi rău, ar fi foarte bine să putem cultiva toate aceste terenuri, mai ales că ele nu numai că nu ne aduc beneficii, dar România este considerată ca țara cu cel mai mare grad de îmburuienare din Europa. Este o problemă pe care trebuie să o avem în atenție nu numai noi, dar să-i ajutăm și pe specialiștii din această țară, ca să putem găsi o soluție.
Pe de altă parte, are în vedere protecția solului, și acest lucru este foarte bun și important pentru România. Ceea ce se propune aici să se execute, lucrările solului, printr-o metodă agrotehnică de-a lungul curbelor de nivel, este, de asemenea, foarte important. Numai că, la ora actuală, parcelele care sunt, solurile sunt foarte mici, fărâmițate și chiar sunt pe o direcție cu latura pe verticală, și nu pe orizontală, motiv pentru care această metodă este foarte greu de realizat în foarte multe situații.
Deci, din punct de vedere tehnic, această propunere legislativă nu se poate să fie favorabilă. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.