Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·28 aprilie 2015
other · adoptat tacit
Mărinică Dincă
Numirea președintelui Institutului Cultural Român
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Sper să avem parte de o dezbatere, așa cum ne-a propus inițiatorul.
Din păcate, ieri, am avut parte numai de jigniri. Nu am auzit nimic legat de ceea ce am invocat eu cu privire la fiecare tip de impozit și la fiecare nouă taxă impusă.
Astăzi, avem în față Codul de procedură fiscală, legea prin care se jupoaie fiecare român în parte de către Victor Ponta. Taxele se iau prin acest instrument – Codul de procedură fiscală.
În momentele anterioare, ați auzit că este plin de claritate acest Cod de procedură fiscală.
Să știți că la Comisia pentru buget, finanțe am încercat să aducem această claritate. Din păcate, colegii de la PSD nu au achiesat.
Ați auzit, în zona publică, discutându-se de faptul că ANAF, în ultima perioadă, a luat măsuri abuzive. Îi permite acest Cod de procedură fiscală să ia și mai bine aceste măsuri abuzive.
Au fost propuneri cu privire la aplicarea sancțiunilor în mod gradual, în raport cu faptele săvârșite de agenții economici sau de persoanele fizice autorizate.
Bineînțeles că nu s-a dorit acest lucru, iar în măsura în care, în perioada următoare, veți vedea că ANAF-ul îi va pune în genunchi pe agenții economici, să nu întrebați de ce. Din cauza faptului că, astăzi, cei de la PSD, cei din actuala majoritate vor vota Codul de procedură fiscală.
Este evident că, în măsura în care am vrut să lămurim aceste lucruri, l-am invitat și pe secretarul de stat, că acesta îi este rangul, șeful ANAF-ului, care ne-a spus că am greșit adresantul.
Din păcate, șeful Domniei Sale, ministrul finanțelor, nu a luat nicio măsură, nici nu l-a invitat alături de dumnealui la Comisia pentru buget, finanțe, nici nu l-a sancționat.
Drept urmare, cred că avem o instituție independentă, inclusiv de Guvern, și necontrolată de Parlament, deși e parte a Guvernului, ANAF-ul, care, în momentul de față, va obține un instrument din partea lui Victor Ponta și a majorității PSD prin care să îngenuncheze toate firmele românești, indiferent de ce tip de capital, iar în măsura în care veți da un vot favorabil, trebuie să vă asumați.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.