Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 aprilie 2018
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Doru Adrian Pănescu
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte. Stimate colege,
## Stimați colegi,
Eu aș vrea să subliniez două aspecte în legătură cu această propunere legislativă.
Toată lumea este de acord asupra necesității evaluării școlilor doctorale. De asemenea, toți am fost de acord că acest proces a fost întârziat. Nu sunt aici în măsură să comentez cauzele care au dus la această întârziere. Ceea ce aș vrea eu să spun este că nu putem da în totalitate vina
pe ARACIS. Acesta era primul comentariu pe care voiam să-l fac.
În legătură cu termenul pe care îl fixăm prin această propunere de lege, eu aș face un calcul simplu și aș vedea că acest termen pe care îl impunem este unul foarte greu de atins. Anume, din ceea ce cunosc, în momentul de față în România există 210 școli doctorale. Haideți să presupunem că procesul de evaluare începe la 1 mai și, conform prezentului proiect de lege, vom avea la dispoziție un număr de, să spunem, șase–șapte luni anul acesta și apoi în anul următor până la sfârșitul anului..., pentru că colegul antevorbitor a vorbit de 31 octombrie... de 1 octombrie 2019, dar îl rog pe domnul președinte al comisiei să mă corecteze. Eu știu că de fapt termenul pe care îl fixăm este sfârșitul anului 2019. Dar, chiar și așa, luând în considerare 10 luni pentru anul 2019, avem un total de 16–17 luni. Ei, a evalua 210 școli doctorale în 16 sau 17 luni înseamnă că noi trebuie să evaluăm cam 13 școli doctorale pe lună, ARACIS-ul. Asta însemnă că ARACIS-ul va trebui să evalueze cam trei școli doctorale pe săptămână.
Or, chestiunea aceasta este aproape imposibilă, pentru că evaluatorii ARACIS sunt, la rândul lor, cadre didactice, cu activitate în universitățile în care lucrează, și a face trei evaluări de școli doctorale pe săptămână este o chestiune, mă repet, aproape imposibilă. Am vrut să fac aceste sublinieri.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.