Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 septembrie 2019
other · adoptat
Doru Adrian Pănescu
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimate colege, Stimați colegi*,
Întrebarea mea este adresată domnului Valer Daniel Breaz, ministrul educației naționale.
Obiectul întrebării: „Situația căminelor noi ce vor fi construite în Iași”.
Domnule ministru,
Unul dintre primele proiecte propuse în spațiul public în anul 2016 pentru a îmbunătăți infrastructura educațională a instituțiilor de învățământ superior* a fost construirea a 30 de cămine noi, prin Compania Națională de Investiții, pentru acele universități care puteau dovedi că au nevoie de spații noi de cazare. Situația la nivelul țării, din punctul acesta de vedere, este bivalentă: pe de o parte, există universități care au spații de cazare, dar ele provin, în cele mai multe cazuri, din anii ’70 și au nevoie urgentă de lucrări de reabilitare, renovare și de modernizare pentru a îndeplini satisfăcător nevoile de cazare pe tot parcursul anului pentru actualii și viitorii studenți, în timp ce, pe de altă parte, sunt universități ce se confruntă cu o lipsă a spațiilor de cazare.
În concluzie, mai ales în contextul în care chiriile din marile centre universitare au ajuns la niveluri ridicate, necesitatea de a avea noi cămine dotate adecvat este una cvasigenerală.