Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 iunie 2017
Dezbatere proiect de lege · retrimis
Ecaterina Andronescu
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Comisia pentru învățământ a analizat această importantă lege pentru ce înseamnă învățământul profesional din România și aș vrea, cu acest prilej, să mulțumesc și celor două comisii care au dat aviz, respectiv Comisiei pentru
buget și Comisiei pentru muncă, și tuturor celor care au fost partenerii noștri în dezbaterea acestei importante legi.
Cred că, așa cum a ieșit această ordonanță de la Comisia pentru învățământ a Senatului, care, așa cum știți, este și comisie decizională, practic, am reușit să scriem un capitol din viitoarea lege a învățământului, și anume: capitolul care reglementează învățământul profesional, cu cele două forme de organizare ale acestui învățământ profesional, respectiv cu organizarea învățământului profesional de tip dual, la cererea expresă a unor agenți economici, consorții etc., și a învățământului profesional clasic, de asemenea, și el organizat la cererea operatorilor economici.
Legea, așa cum a fost ea corectată prin amendamentele pe care Comisia pentru învățământ le-a adus, reglementează din toate punctele de vedere și competențele (aptitudinile practice), și atitudinile pe care un elev care parcurge această formă de învățământ trebuie să le aibă atunci când absolvă acest tip de școală, în egală măsură, și ce avantaje au agenții economici atunci când susțin printr-un contract, care este regula... legea părților, susțin o asemenea formă de școlarizare.
Vă mulțumesc pentru că m-ați ascultat și vă propune Comisia pentru învățământ să votați această lege..., de natură, împreună, de asemenea, cu Legea uceniciei la locul de muncă, să reglementeze domeniul acesta de mare importanță pentru economia românească în acest moment. Vă mulțumesc foarte mult.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.