Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 iunie 2014
other · respins
Maria Grecea
Aprobarea unei modificări a ordinii de zi
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimate colegi, Stimați colegi,
Egalizarea vârstei de pensionare pentru bărbați și femei, o problemă ridicată la nivel european, reprezintă o măsură inoportună în actualul context. Ridicarea pragului de pensionare la 65 de ani constituie o nouă povară pentru femeile din România, care se confruntă, de multe ori, și cu problemele casnice.
Având în vedere că femeia este, de cele mai multe ori, cea care prestează un volum considerabil de muncă în gospodărie, se pune și problema lipsei randamentului necesar la locul de muncă. Astfel, argumentului egalității de șanse și gen dintre femei și bărbați îi poate fi opusă ideea responsabilităților casnice și de ordin familial ce îi revin femeii.
De asemenea, lipsa locurilor de muncă și tendința antreprenorilor de a nu angaja persoane cu vârsta de peste 50 de ani sunt factori care îngreunează și mai mult situația femeilor.
Sunt profund dezamăgită de faptul că doamna ministru Rovana Plumb susține egalizarea vârstei de pensionare a femeilor și bărbaților, așa cum a declarat recent. Consider că ar trebui să se facă măcar o diferențiere între femeile care au copii și cele care nu au, deoarece creșterea și educarea unui copil necesită multă atenție și preocupare din partea mamei, factori ce pot afecta activitatea profesională.
O altă problemă este aceea a pensiilor care au un cuantum mai mic decât venitul minim garantat. Mă refer aici în special la drama celor care trăiesc doar din așa-numitele
pensii sociale minime garantate, redenumite indemnizații sociale pentru pensionari, datorită caracterului necontributiv.
Actualul Guvern trebuie să își îndrepte atenția și către acești pensionari care trăiesc sub limita sărăciei, neputând fi vorba de subzistență. Un guvern care se pretinde a fi de stânga ignoră o problemă socială acută, generând totodată una morală, care ține de respectul față de generațiile care au adus o contribuție la dezvoltarea țării. Nu putem să fim toți egali, dar Guvernul trebuie să-și îndrepte atenția către acele categorii de oameni care, datorită contextului, și aici pot da exemplu munca prestată în CAP-uri, nu beneficiază de venituri care să le poată asigura un trai decent și demn. Este inadmisibil să vedem reportaje care prezintă persoane vârstnice cu venituri sub 400 de lei, care sunt dependente de sprijinul oferit de familie. Chiar dacă respectivele venituri au un caracter necontributiv, în temeiul art. 47 din Constituția României, statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială, de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent. Rezolvarea acestor probleme trebuie să înceapă acum, și nu în viitor.
Dezvoltarea bazei de colectare prin integrarea în câmpul muncii a tinerilor și a șomerilor proveniți din grupuri vulnerabile ar reprezenta soluții cu aplicare pe termen scurt și mediu. În caz contrar, riscăm să ajungem în situația în care, în 20 de ani, statul să nu mai poată plăti pensiile.