Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 aprilie 2011
Declarații politice · respins
Cristian Anton Irimie
Declarații politice și intervenții ale senatorilor:
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimate doamne și stimați domni senatori,
Prin modificările propuse se urmărește participarea medicilor de familie la asigurarea continuității asistenței medicale primare prin centre de permanență în afara programului de lucru al cabinetelor medicale individuale, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică și sărbătorile legale. În acest mod, se poate realiza accesul pacienților la servicii de asistență medicală primară, indiferent de oră și de zonă, reducerea numărului de solicitări ale serviciilor publice de ambulanță și creșterea capacității de intervenție a acestor servicii prin deplasările ambulanțelor la cazurile care sunt urgențe reale.
Având în vedere cele propuse, vă adresez rugămintea de a adopta prezentul proiect de lege. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.