Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 mai 2018
Declarații politice
Giureci Slobodan Ghera
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimate doamne și stimați domni deputați,
Declarația mea politică de astăzi se intitulează „Vizita premierului Croației în România”.
Săptămâna trecută ne-am bucurat de o vizită importantă. Mă refer aici la vizita prim-ministrului Republicii Croația, Andrej Plenković. Acesta a fost întâmpinat cu onoruri militare la Guvern, după care a avut o întrevedere cu premierul Viorica Dăncilă.
S-a discutat, la Palatul Victoria, despre cooperarea dintre cele două țări la nivelul politico-diplomatic, precum și despre intensificarea cooperării economice și la nivel sectorial.
De asemenea, s-a ajuns la concluzia că între cele două state există un potențial de cooperare foarte bun în domenii precum: educație, afaceri interne, minorități, apărare, industrie de apărare și agricultură.
Tot în cadrul sosirii sale în țara noastră, premierul Croației s-a întâlnit și cu președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, precum și cu Președintele României, Klaus Werner Iohannis.
Prezența premierului Croației vine să amintească de nivelul bun al relațiilor bilaterale dintre cele două țări, precum și de dinamica dialogului româno-croat de la toate nivelurile.
Trebuie să menționăm faptul că, în prezența celor doi premieri, român și croat, miniștrii apărării din cele două țări au semnat „Declarația de intenție dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Croația privind consolidarea cooperării bilaterale în domeniile apărării și securității”, declarație care, cu siguranță, va contribui la o mai bună apărare a celor două state.
În urma întrevederilor din țara noastră, Andrej Plenković a vorbit despre creșterea schimburilor comerciale dintre România și Croația, care au ajuns la 310 milioane de euro, precum și despre un important element al relațiilor bilaterale – minoritatea croată din România, una dintre cele mai vechi minorități pe care Croația o are în afara granițelor și care păstrează, de mai bine de 600 de ani, cultura identității naționale. La finalul vizitei, premierul croat i-a lansat o invitație Vioricăi Dăncilă să viziteze Croația cât mai curând posibil.
Reprezint minoritatea croată, așa că această vizită nu poate decât să mă bucure și să-mi dea încredere că relațiile dintre cele două state vor fi din ce în ce mai bune, relații care au o istorie relativ scurtă, dar marcată de o evoluție pozitivă, nu doar pe linie parlamentară, ci și comercială, economică, și mai ales interumană.
Vă mulțumesc.
Deputat al Uniunii Croaților din România, Ghera Giureci Slobodan.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.