Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·15 septembrie 2015
procedural · respins
Tánczos Barna
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 15–19 septembrie a.c.
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimate domnule ministru, Doamnelor și domnilor senatori,
Putem spune că este vorba de un exercițiu de imagine și, dacă ne uităm la numărul de semnatari care sunt necesare pentru..., numărul de semnături care sunt necesare pentru depunerea moțiunii simple, într-adevăr, vorbim despre un instrument la dispoziția Parlamentului, care, în afară de dezbaterea în plenul Senatului, nu are prea multe efecte asupra Guvernului, asupra unui ministru sau asupra unei probleme.
Tema aleasă însă de Grupul parlamentar al PNL este, fără doar și poate, de actualitate și, în același timp, de importanță maximă pentru țară. Vorbim astăzi despre infrastructura rutieră a României sau, mai bine zis, despre inexistența acestei infrastructuri rutiere.
Și, dacă trecem de binecunoscutele atacuri reciproce politice, în care ne vom acuza reciproc și în care vom explica de ce nu noi suntem cei care am făcut ceva greșit, de ce nu noi suntem cei care am greșit, de ce nu noi suntem partidul... „Nu, nu, nu partidul nostru, nu Guvernul nostru, nu ministrul nostru sunt de vină!”, deci, dacă trecem de aceste atacuri reciproce, va trebui să recunoaștem că toate partidele, toate guvernele și, practic, toți miniștrii sunt responsabili de starea actuală a drumurilor și autostrăzilor.
Este vorba despre o responsabilitate comună și, în această idee, nu putem să nu fim de acord că toate partidele politice au avut posibilitatea să demonstreze că pot schimba ceva și foarte mulți dintre noi am eșuat. Și, dacă ne uităm la rezultatele ultimilor 25 de ani, trebuie să recunoaștem că nu avem cu ce să ne mândrim, nemaivorbind de ultimii trei ani, în care nu mai știe nimeni cine este responsabil sau cine este beneficiarul rezultatelor sau eșecurilor: USL, PSD, PNL? Cine a fost ministrul care a făcut sau nu a făcut lucrurile cum trebuie?
Dacă ne uităm la art. 153 din Regulamentul Senatului, care spune că moțiunea simplă este, practic, o exprimare a poziției Senatului într-o anumită problemă, mă întreb cine dintre noi ar avea curajul să spună că în domeniul infrastructurii lucrurile sunt în regulă, că s-au rezolvat toate problemele, că decalajele, întârzierile, blocajele uriașe au fost eliminate și nu mai avem cheltuieli nejustificate. Nu cred că există astăzi fost ministru sau actual ministru, sau fost prim-ministru care să afirme sincer și fără îndoială acest lucru. Dar nici afirmația că ultimul ministru sau ultimul prim-ministru ar fi responsabili de tot ce este în infrastructură nu stă în picioare.
Este nevoie de o atitudine corectă, este nevoie de decizii ferme, responsabile la Ministerul Transporturilor, este nevoie de specialiști care nu sunt schimbați la fiecare schimbare de ministru și de prim-ministru, este nevoie de multă muncă și mai puține declarații politice.
Mulțumesc.
12 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA a II-a, Nr. 151/22.IX.2015