Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 decembrie 2017
Informare · respins
Tánczos Barna
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimate domnule prim-ministru, Doamnelor și domnilor miniștri, Doamnelor și domnilor deputați și senatori,
Bugetul de stat se bazează în momentul elaborării, de fiecare dată, pe date statistice, pe previziuni, pe prognoze, pe de o parte; pe de altă parte, pe legislația aplicabilă. În momentul de față, în ceea ce privește datele statistice, putem constata că bugetul pe 2018 este construit pe date statistice relativ certe, corecte, poate în unele locuri un pic prea optimiste, dar trebuie să constatăm că se ia în considerare o creștere economică sănătoasă, nu cea care este peste potențialul economiei și pe care o constatăm în ziua de astăzi.
În privința legislației aplicabile însă, se ridică foarte multe semne de întrebare. Pe partea cheltuielilor, Legea salarizării unitare este legea de bază care trebuie respectată și trebuie asigurate fondurile necesare pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Și la acest capitol putem constata că legea bugetului de stat își îndeplinește rolul și își atinge scopul, cu o singură observație, că zilele trecute s-a aprobat acea limitare a angajărilor în cursul anului 2018. Este cert faptul că Guvernul ia măsuri de siguranță în ceea ce privește aplicarea Legii salarizării unitare.
În același timp, la capitolul venituri, la TVA, de exemplu, este greu de estimat care sunt efectele legii TVA split, pentru că abia zilele trecute a trecut legea de Parlament și este practic imposibil de prognozat, de estimat care vor fi efectele pozitive sau negative ale aplicării noii variante.
În privința Ordonanței nr. 79, așa-numita „revoluție fiscală”, cu siguranță problema cea mai mare ridicată este cea a unităților administrativ-teritoriale, a bugetului acestor unități, care se vor confrunta clar cu o reducere a cheltuielilor directe încasate din impozitul pe venit, datorită reducerii de la 16% la 10% a cotei.
În același timp, nesiguranța se poate constata și la nivelul companiilor, care trebuie să aplice această mutare a contribuțiilor de la angajat la angajator într-o perioadă destul de scurtă, în principiu respectând acel „agreement” corect cu angajatul de a-i păstra salariul net, lucru care, în majoritatea situațiilor, probabil se va întâmpla, dar nu de fiecare dată.
În comisiile de specialitate am dezbătut o variantă a bugetului care, la prima vedere, satisface cerințele privind deficitul structural, asigură fondurile necesare, așa cum am precizat, pentru finanțarea cheltuielilor obligatorii. Iarăși, o singură observație: bunurile și serviciile vor fi limitate în 2018 tot prin acel act normativ pe care l-am menționat. Nu excelează la capitolul investiții, ci are această problemă de rezolvat, cu o soluție propusă clar de Guvern, a bugetului pentru unitățile administrativ-teritoriale.
Este un buget mult îmbunătățit cel pe care îl aveți în față datorită și unor amendamente propuse de UDMR. Guvernul sperăm ca până la sfârșitul dezbaterilor să găsească o soluție a finanțării acelui amendament pe care comisia l-a votat și l-a aprobat – figurează la amendamentele admise –, inițiat de UDMR, și care prevede ca repartizarea impozitului pe venit să se întâmple total pentru unitățile teritorialadministrative, pentru bugetul acestora, și abia după aceea să vină acea echilibrare din alte surse. Este o măsură susținută de UDMR, este o politică pe care noi o susținem și sperăm ca, începând cu anul acesta chiar, să se și întâmple.