Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 decembrie 2011
procedural · adoptat tacit
Günthner Tiberiu
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 6–11 decembrie 2011 5
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Această inițiativă legislativă este oarecum peste mână, pentru că prevede niște gratuități la servicii medicale, dar tocmai la capitolul unde sunt prevăzute serviciile medicale care se plătesc, care sunt contracost. Prin excepție, s-ar putea prevedea ca aceste servicii să fie gratuite.
Eu cred că ar fi corect ca aceste gratuități, dacă în esență suntem de acord cu ele, să fie prevăzute la capitolul de servicii medicale gratuite. Este vorba despre acordarea de adeverințe medicale. Sigur, sunt și alte probleme cu aceste adeverințe medicale. Nu se specifică foarte clar pentru ce sunt. În expunerea de motive se arată că ar fi vorba despre adeverințe medicale pentru angajarea șomerilor, dar propunerea legislativă, pur și simplu, vorbește despre adeverințe medicale care, în mod evident, pot fi de mai multe feluri.
De aceea, cred că în forma în care este propusă inițiativa legislativă nu poate fi acceptată. După cum am spus, cred că, fiind vorba de gratuități, trebuie trecut la capitolul de gratuități și nu la servicii contracost.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.