Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 aprilie 2016
Declarații politice · respins
Sonia Maria Drăghici
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Această inițiativă legislativă este foarte bine-venită pentru spitalele mici, pentru comunitățile urbane, în care și medicii din urban să poată să-și desfășoare activitatea după vârsta de pensionare, în condițiile lipsei unei categorii profesionale medicale absolut necesare.
O a doua idee este transferarea posibilității de a stabili acest drept de la nivel central ministerial la nivel local, unde agreement-ul stabilit între Direcția de sănătate publică și Colegiul Medicilor, respectiv autoritatea publică, va face ca această decizie să se poată face la nivel local.
În concluzie, Grupul PSD va sprijini și susține această inițiativă legislativă.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.