Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 septembrie 2013
Dezbatere proiect de lege · respins
Șerban Nicolae
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Această ordonanță de urgență soluționează o problemă pentru care România risca chiar o procedură de infringement la Uniunea Europeană în legătură cu ajutorul de stat. Ea face parte din categoria preocupărilor pe care Guvernul Ponta și le-a asumat în legătură cu centrala atomoelectrică de la Cernavodă, respectiv continuarea lucrărilor la reactoarele 3 și 4, dar, în același timp, și în ceea ce privește furnizorul de materie primă, respectiv de apă grea, RAAN Drobeta-Turnu Severin.
Grupul din care fac parte eu însumi va vota acest proiect de lege de aprobare a ordonanței în forma adoptată de Guvern. Aș face însă din nou apel la reprezentanții Guvernului, așa cum am făcut și ieri, continuând politica de deparazitare sau de decăpușare, ca să vorbim chiar cu un barbarism lexical, dar pe înțelesul tuturor, de la RAAN și de la alte unități aparținând statului, aș vrea ca Guvernul să continue să găsească soluții pentru finalizarea reactoarelor 3 și 4, pentru preluarea cantităților de apă grea produse la Drobeta-Turnu Severin și de octoxid de uraniu și, de asemenea, pentru menținerea acestor locuri de muncă în zone economice cu un impact strategic deosebit. E vorba de materie primă de importanță strategică și e vorba de o activitate economică, furnizarea de energie electrică, de asemenea, de importanță strategică pentru România.
Reactoarele 3 și 4, alături de cele care sunt deja în funcțiune, ar ajunge undeva la o treime din necesarul de energie electrică la nivel național. Or, din acest punct de vedere, este de o importanță deosebită nu numai în ceea ce privește furnizarea de energie electrică, dar, pe orizontală, în tot ceea ce înseamnă producția de materie primă și derivatele utilizării energiei electrice.
Repet apelul către Guvern, de continuare a preocupărilor pentru păstrarea locurilor de muncă și de dezvoltare a capacităților de la RAAN Drobeta-Turnu Severin. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.