Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 aprilie 2018
procedural · retras
Șerban Nicolae
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru 15–16; 32
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Am ascultat cu atenție argumentele împotrivă, tocmai în spiritul deschiderii și al echilibrului. Așa cum am spus, n-am pretenția că am găsit o soluție miraculoasă sau unică.
În ceea ce privește urgența adoptării, vă informez respectuos că suntem la limita maximului prevăzut de Constituție, respectiv la 60 de zile. A fost o dată prelungit. Mai mult de atât nu putem trece decât dacă aveți ceva împotriva procedurii constituționale. N-am nimic împotriva unor inițiative de revizuire. Am văzut mulți păreriști în materie de interpretare și aplicare a dispozițiilor constituționale, de aceea consider că este un exercițiu util al libertății de opinie să faceți propuneri constructive.
Pe de altă parte, aș fi vrut să văd că toate aceste preocupări pe care le apreciez, cel puțin pe unele dintre ele, la modul cel mai serios, ca fiind consistente și concludente, să le văd în spațiul public.
Am văzut în dezbaterile din spațiul public proiecte de lege în materie penală care nu fac obiectul dezbaterii parlamentare, temeri și îngrijorări exprimate de diverse autorități, mai mult sau mai puțin competente, dar n-am văzut dezbateri pe acest proiect care este depus încă de anul trecut și cu care puteam să intrăm în dezbateri constructive, amendamente, argumente pro și contra, să ne apropiem de o soluție îmbrățișată de cât mai mulți colegi. De aceea, în ceea ce privește urgența de reglementare, vă rog să observați că ne-am întins la maximul prevăzut de Constituție și mă opresc aici cu explicațiile pe acest subiect.
În privința lucrurilor semnalate de domnul senator Cîțu, sunt convins că Domnia Sa cunoaște cu precizie, mult mai bine decât mine și mai aprofundat, principiile Convenției de la Santiago din 2008 privind fondurile de investiții, fondurile suverane de investiții. De aceea o bună parte din problemele ridicate și-ar găsi acolo soluțiile, ca să nu lungim foarte mult dezbaterea pentru care nu mai avem timp la dispoziție.
În ceea ce privește lista societăților, aș vrea să fac precizarea că am enunțat un principiu. Situațiile sunt diferite la aceste societăți și companii naționale la care statul este acționar unic sau acționar majoritar. Și situația participațiilor statului este diferită, și situația lor economico-financiară, și situația de piață, și prezența în cadrul activității economice concurențiale. De aceea, oricând, o dezbatere cu privire la lista societăților care participă la constituirea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții este deschisă, fără ca cineva să poată emite vreodată pretenția că a găsit unica soluție cu privire la identificarea acestor companii. Ele pot face obiectul analizei și al deciziei, de la caz la caz. De altfel – și aici fac o precizare cu caracter general, răspunzând unor întrebări – există o perioadă de tranziție și există obligativitatea Guvernului de a emite o hotărâre prin care să fie reglementate toate aceste chestiuni ce țin de acordul fin al transferului de participații de la diversele entități pe care le administrează în numele statului român la acest moment către Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții, urmând ca toate aceste chestiuni să fie reglate în detaliu.