Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 octombrie 2015
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Grigore Crăciunescu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal este împotriva respingerii acestui proiect de lege pentru faptul că în acest moment sursa de finanțare pentru asistenții personali ai persoanelor cu dizabilități este în sarcina primăriilor. Consiliile locale nu știu câți oameni vor fi cuprinși sau vor fi în anul următor cuprinși ca persoane cu dizabilități, astfel încât să poată stabili în buget ce sumă trebuie prevăzută și de obicei se rămâne cu plata salariilor asistenților personali mult, mult în urmă, chiar cu două-trei luni. Și acest lucru se reglează de obicei la mijlocul anului, în lunile iulie și august, și se plătește încă din anul precedent, iar în anul următor, la început, se închide plata acestor salarii în următorul an bugetar.
De aceea, noi susținem că plățile pentru asistenții personali ar trebui făcute de la bugetul Ministerului Muncii și Protecției Sociale.
De asemenea, nu vom susține respingerea acestui proiect întrucât sunt și probleme legate de contractul care se încheie cu aceste persoane care sunt asistenți personali pentru persoanele cu dizabilități.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.