Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 februarie 2017
Declarații politice · respins
Șerban Nicolae
Discurs
## Mulțumesc.
Domnule președinte, Stimați colegi,
Am remarcat și faptul că sunt o serie întreagă de chestiuni de clarificat în legătură cu acest acord de împrumut, inclusiv sub aspect tehnic. Cred că ar fi fost bine să se pronunțe și Comisia pentru agricultură.
De aceea, vă propun, și din perspectiva tehnică, în Acordul de împrumut se spune, în legea de ratificare, că Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor este unitatea mandatată să gestioneze acest proiect, or, în prezent, nu mai avem un singur minister, ci avem un Minister al Mediului și un Minister al Apelor și Pădurilor, și, pentru această clarificare, vă propun – suntem Cameră decizională, deci nu suntem presați de termen – restituirea la comisia de specialitate însărcinată cu întocmirea raportului pe fond, cu aviz de la Comisia pentru agricultură.
În același timp, comisia va face și modificările necesare privind aspectele tehnice legate de unitatea mandatată să realizeze proiectul pentru care se realizează acest împrumut.
Dacă sunteți de acord, vă propun un termen de două săptămâni, la care, o săptămână să fie termenul de aviz la Comisia pentru agricultură.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.