Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 aprilie 2015
Informare · Trimis la votul final
Vasile Horga
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Amendamentul meu face referire la faptul că trebuie să avem în vedere nu numai societățile cu răspundere limitată pentru a fi fezabile la investiții de genul celor pe care le prevede legea, ci și celelalte forme de întreprinderi, mai ales că în amendamentul pe care l-am adoptat noi, admis la art. 1, prevedem că toate formele de microîntreprinderi și întreprinderi mici ar trebui să beneficieze de facilitățile fiscale pentru investitorii _business angels._
Iar la punctul a) limităm, de fapt, ca aceste microîntreprinderi și întreprinderi mici să fie organizate numai sub formă de „întreprinderi cu răspundere limitată”.
Și eu propun ca această sintagmă să fie schimbată în „societăți comerciale”, deci în toate formele organizate, potrivit Legii nr. 31/1990, de societăți comerciale. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.