Șerban Nicolae

Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,

Aș începe prin a spune că „Europa cu mai multe viteze” nu e o temă de acum. Este o realitate și oricine ar fi citit cu atenție Tratatul de la Amsterdam, care a fost primul pas privind cooperarea în materie judiciară și de combatere a criminalității, ulterior reluat în Tratatul de la Nisa, ar fi aflat că acolo s-a introdus deja procedura prin care nouă state pot adopta măsuri în avans față de celelalte atunci când consideră necesar. La ora actuală, nouă state ar însemna o treime din totalul membrilor. Deci acest lucru există deja.

Aș spune că, dacă am fi respectat cu strictețe și în interesul României Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, semnat în aprilie 2005 la Luxemburg, așa cum a fost negociat la sfârșitul anului 2004, poate că România era într-o situație mai bună. Spre exemplu, n-am fi avut MCV. Pentru că am semnat un tratat între România, pe de o parte, și celelalte state membre ale Uniunii Europene, în timp ce MCV-ul a fost o invenție Frattini – Macovei, semnat între Guvernul României și Comisia Europeană, care nu se pot ridica la nivelul statelor care au semnat Tratatul de aderare.

Dar aderarea României la zona euro este un obiectiv strategic, fără îndoială, nu este în niciun caz o obligație. România ar fi putut profita – iertați termenul, poate nepotrivit – de acest statut, așa cum, atât cât a fost posibil, în interesul României, am folosit perioada de preaderare pregătindu-ne pentru 1 ianuarie 2007, atât cât s-a putut.

Faptul că noi ne-am repezit să ne comportăm ca și cum am fi egalii Germaniei, ai Marii Britanii, ai altor state cu economie puternică și stabilă n-a fost în interesul României. Faptul că vrem să tropăim alături de greii Uniunii Europene,

ca și cum am fi recuperat cei câțiva zeci de ani care ne despart sau care ne-au despărțit de la momentul aderării în urmă... cu fondarea Uniunii Europene, începând cu Comunitatea Economică a Cărbunelui și Oțelului, nu ne-a folosit în niciun fel. Faptul că ne impunem rigori pe care nu le putem respecta nu ne ajută.

Și, din acest punct de vedere, Tratatul fiscal nu este neapărat o soluție, chiar dacă el pare că disciplinează execuția fiscal-bugetară într-o țară ca România.

E adevărat, sunt convins că Suedia, Danemarca suferă groaznic de pe urma faptului că nu sunt membre ale zonei euro și că economia lor ar avea de suferit, dar eu cred că România ar trebui, măcar acum, să propună un proiect european al României, în interesul României și păstrând caracteristicile și circumstanțele în care ne aflăm.

Faptul că încercăm întotdeauna să fim mai mult decât putem, lipindu-ne, de fapt, la un curent sau altul, nu ne ajută foarte tare. Că ni se propune să ne lipim la Grupul de la Visegrad, că ni se propune să ne lipim la alte state sau să urmăm totdeauna deciziile altora – nu ajută foarte mult.

Aș spune că există un curent de pesimism în Europa, suficient de puternic ca să ducă la ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, iar acest curent se poate amplifica. România va trebui să facă față, dacă vreți, parafrazând poetul din „Scrisoarea a III-a”: „De-o fi una, de-o fi alta... ce e scris și pentru noi”...