Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·22 octombrie 2019
procedural · respins
Gabriela Crețu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Așa cum ați putut cu toții observa, după o ușoară relaxare săptămâna trecută, când am crezut cu toții că se va încheia un acord, suntem din nou într-o zonă care dovedește că planul de contingență elaborat pentru eventualitatea în care Regatul Unit va ieși fără acord din Uniunea Europeană a fost necesar. Așa cum vă amintiți, inclusiv în timpul președinției noastre am elaborat și am participat la elaborarea mai multor acte legislative – cred că vreo 15 – legate de acest plan de contingență, care să intre în vigoare doar în ipoteza în care se iese fără acord, și, de asemenea, o serie întreagă de măsuri.
Dat fiind că 31 octombrie este săptămâna viitoare, analizând comunicarea Comisiei, informăm plenul că la acest moment Comisia Europeană are postată o „listă de verificare” cu toate aspectele legate de diversele modificări care pot să apară și care sunt destinate factorilor interesați, că are un centru de apeluri, deci un _call center_ , unde administrațiile publice, ministerele și celelalte administrații publice pot suna direct și sta de vorbă cu experții Comisiei, pentru a vedea cum soluționează cazuri concrete afectate de modificările legislației aplicabile. De asemenea, există un număr gratuit la care se poate suna de oriunde din Uniunea Europeană, iar Europe Direct are programul prelungit în această perioadă.
Dar motivul pentru care am dorit să punem numaidecât pe ordinea de zi această comunicare a Comisiei este faptul că, pe lângă planul de contingență european, există și un plan de contingență național. Comisia noastră a trimis ministerelor competente scrisori, înainte de ședința de astăzi, pentru a afla care este nivelul de elaborare a măsurilor naționale și, mai ales, care este stadiul informării celor afectați cu privire la măsurile pe care trebuie să le adopte*, precum și dacă oamenii știu. Când spun „oamenii” mă refer atât la cetățeni, cât și, mai ales, la firmele care pot fi afectate.