Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·9 martie 2020
procedural · adoptat tacit
Gabriela Crețu
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi*,
Așa cum știm cu toții, din decembrie avem o nouă Comisie Europeană, care, conform normelor, și-a publicat, la începutul lunii februarie, programul de lucru pentru acest an, intitulat „O Uniune mai ambițioasă”.
Toate comisiile au analizat propunerea, care, politic, se bazează pe cele șase direcții principale, și anume „Un pact ecologic”, „O Europă pregătită pentru era digitală”, „O economie în serviciul cetățenilor”, „O Europă mai puternică pe plan internațional”, „Promovarea modului nostru de viață european” și „Un nou elan pentru democrația europeană”.
Dat fiind că este începutul activității Comisiei Europene și al unui nou ciclu la nivelul Uniunii, împreună cu colegii, președinții comisiilor și cu cei care au analizat de la fiecare, am stabilit o listă, care este foarte lungă. Practic, în ceea ce privește noile propuneri legislative, noi ne propunem să trecem prin toate, iar, în ceea ce privește modificarea celor deja existente, printr-o mare parte dintre ele.