Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 mai 2017
procedural · respins
Șerban Nicolae
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 8–13 mai a.c. 13
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări, într-o ședință prelungită, întrunită în cursul acestei dimineți, a luat în dezbatere această propunere legislativă, reținând aspectele care au fost în parte prezentate și de reprezentantul Guvernului, în sensul în care fie se propune o reglementare care dublează norme deja stabilite în legislația penală, fie amestecă norme specific penale cu cele contravenționale.
Atrag atenția și asupra faptului că se propune introducerea unui alineat nou, (3), la art. 397, care la primele două alineate prevede acțiuni armate sau acțiuni violente împotriva persoanelor sau bunurilor în scopul schimbării ordinii constituționale, sancționabile, în primul caz, cu închisoare de la 15 la 25 de ani sau, în al doilea caz, de la 10 la 20 de ani, iar, la alin. (3), prin propunerea domnului deputat se propun, în cazul întreprinderii de acțiuni împotriva persoanelor sau bunurilor săvârșite de una sau mai multe persoane împreună în scopul schimbării ordinii constituționale sau îngreunării/împiedicării exercitării puterii de stat, pedepse cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani. Ceea ce arată o abordare cel puțin incoerentă în ceea ce privește
gravitatea unor asemenea fapte, impactul social al unei asemenea infracțiuni. Dacă la primele două alineate, așa cum v-am spus, se prevede închisoare de la 10 ani până la 25 de ani și interzicerea unor drepturi, la alin. (3) se vorbește de închisoare de la 6 luni la 3 ani, ceea ce duce însă și la confuzii în ceea ce privește capacitatea de a exprima o opinie contrară exercitării modului în care se exercită puterea de stat sau în care funcționează ordinea constituțională, dreptul la liberă exprimare și la opinie neputând fi îngrădit, fiind garantat de Constituție.
În aceste condiții, cu unanimitatea membrilor prezenți, Comisia juridică de numiri, disciplină, imunități și validări a întocmit un raport de respingere a propunerii legislative și vi-l supune votului.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.