Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 mai 2014
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Florin Costin Pâslaru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a fost sesizată în fond cu acest proiect.
Raportul face parte din categoria legilor ordinare.
Inițiativa a fost adoptată de Senat în 19 noiembrie 2013.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare declararea zilei de 23 aprilie ca Zi a cărții.
Inițiativa legislativă a fost dezbătută la lucrările comisiei în data de 9 decembrie.
La lucrări au fost prezenți 20 de deputați din totalul de 22. Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritatea voturilor celor prezenți în sală.
În urma dezbaterii, Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă propune plenului adoptarea Proiectului de lege privind declararea zilei de 23 aprilie Ziua cărții.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.