Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 martie 2010
procedural · respins
Constantin Dumitru
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Cred că discuția foarte aprinsă de astăzi putea să nu aibă loc dacă, și numai dacă, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări își făcea datoria și, implicit, Biroul permanent, pentru că lucrurile pleacă de la 11 februarie, când Grupul independenților depune, în numele grupului, nu în numele liderului, o cerere către Biroul permanent, solicitând ca membrii acestui grup să-și mențină locurile în comisiile permanente ale Senatului.
În 23 februarie, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări ia în discuție această cerere și, pentru prima oară în istoria Senatului, se întâmplă un lucru extraordinar de grav. Fiind prezenți opt membri ai comisiei, când se ajunge la vot, unul dintre membri pleacă, spunând că lasă votul dumnealui unuia dintre colegi, ceea ce regulamentul nu permite.
Președintele, în speță domnul senator Toni Greblă, realizând că nu va avea succes în ceea ce privește această cerere, cu de la sine putere închide lucrările ședinței, spunând că votul este 4 la 4, ceea este incorect. Votul, la data când trebuia să se dea, era probabil 4 la 3, dar oricum erau 7 persoane, deci un număr impar, și trebuia să apară o situație clară.
Nenorocirea se întâmplă și ieri, când noi, grupul, facem o constatare și o aducem la cunoștința Biroului permanent. Văzându-se iar într-o situație dificilă, același președinte, al aceleiași comisii, produce în timpul ședinței un material, după ce doamna vicepreședinte Anca Boagiu îi atrage atenția că noi discutăm un document înregistrat la Biroul permanent, vine și dumnealui repede cu o hârtie făcută pe genunchi, ne-o prezintă, iar dumneavoastră, domnule președinte, ați avut puterea să o supuneți votului.
Asta este neregulamentar, în primul rând, ceea ce s-a întâmplat ieri, cu o hârtie neînregistrată, un document, dacă vreți, dacă așa vrea să-l intituleze președintele comisiei, informare neînregistrată la Biroul permanent, necerută înscrierea în ordinea de zi, și vă rog să consultați stenograma ședinței de ieri de la Biroul permanent. Nimeni nu a cerut ca acest document să fie înscris în ordinea de zi și totuși am dat un vot. ## Domnule președinte,
Am ajuns în situația în care regulamentul prevede clar că, atunci când există divergențe, plenul este suveran. Suntem astăzi în plen să rezolvăm această problemă și vă rog să supuneți votului, așa cum e regulamentar, cererea pe care Grupul parlamentar mixt a depus-o.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.