Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 februarie 2014
Declarații politice · retras
Florin Costin Pâslaru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Declarația mea de astăzi se intitulează „Tinerii din România”.
Tineretul trebuie privit ca o forță în construcția europeană, și nu ca o problemă în plus de gestionat. Pentru aceasta
trebuie să i se faciliteze exprimarea ideilor și posibilitatea confruntării cu cele ale altor factori implicați. Într-un raport al Comisiei Europene se subliniază întrepătrunderea tot mai accentuată a diferitelor statusuri sociale. Cu cât societatea oferă mai puține garanții – de siguranță a locului de muncă, asigurări sociale etc. –, cu atât caracterul neliniar al parcursului individual este mai evident.
Europa este un spațiu în care obiectivul este promovarea respectului valorilor fundamentale, spațiul în care ei trăiesc, studiază și lucrează. Instituțiile care gestionează acest spațiu li se par, în anumite cazuri, departe de realitatea cotidiană. Continuarea proiectului comunitar, perspectiva extinderii Uniunii Europene depind în mod neechivoc de adeziunea și implicarea tinerilor.
Tânăra generație, împreună cu problemele cu care se confruntă, constituie o preocupare permanentă la nivel comunitar. În ciuda situațiilor foarte diferite, tinerii împărtășesc valori, ambiții, dar și dificultăți asemănătoare.
Tinerii europeni au multe lucruri interesante de spus, ei fiind primii afectați de ulterioarele evoluții din domeniul economic, social și politic. Dezechilibrele demografice, mondializarea, diversitatea culturilor reprezintă doar câteva probleme care îi implică direct. Ei sunt cei chemați să stabilească noi forme ale relațiilor sociale, noi maniere de exprimare a solidarității, să experimenteze diferențele și să iasă îmbogățiți spiritual din aceste experiențe.
Tinerii europeni trăiesc în societăți deschise influențelor culturale și economice exterioare. Ei contestă anumite consecințe ale mondializării și își exprimă îndoielile cu privire la anumite instituții internaționale. Aceste raporturi sunt dovada unei stări de spirit ce nu trebuie ignorată.
Responsabilii politici naționali și europeni sunt chemați să faciliteze această adaptare, transformându-i pe tineri în actori direct implicați în societate, folosind la maximum potențialul lor. Dezbaterea privind viitorul Europei este în curs. Extinderea preconizată va deschide noi perspective, dar vor apărea și noi probleme de rezolvat.
Proiectul privind construcția europeană are nevoie și de entuziasmul și de adeziunea tinerilor la ansamblul valorilor pe care se fondează. Tinerii au subliniat permanent că vor să participe la construcția Europei, la dezbaterile referitoare la un viitor care îi privește direct.
Una dintre sarcinile principale ale României de astăzi este formarea unei tinere generații, a unui om nou, însuflețit de idealuri nobile, cu un orizont cultural!
Vă mulțumesc mult.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .