Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·1 aprilie 2014
procedural · respins
Gheorghe Flutur
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Declarația mea de astăzi, ca senator de Suceava, nu poate fi alta decât „1 aprilie 1941 – 73 de ani de la masacrul a peste 3.000 de români bucovineni de la Fântâna Albă”.
Am văzut că a mai avut un senator, înaintea mea, această temă în declarația politică.
Cred, stimați colegi, că prea puțin sau prea mult am vorbit în șoaptă despre realitatea românilor din nordul Bucovinei. Salut inițiativa ca mâine Comisia senatorială a românilor de pretutindeni să dezbată și să comemoreze acest eveniment la Rădăuți, în Suceava.
Cred că trebuie să aducem aminte atrocitățile făcute de trupele sovietice în nordul Bucovinei, efectul dezastruos al Pactului Ribbentrop-Molotov și eu cred că acum, pentru că în Ucraina de astăzi e o situație destul de delicată, ar trebui să vedem o oportunitate în a lupta mai mult pentru drepturile celor peste 200.000 de români. Copiii de acolo învață prea puțin în școli despre istoria adevărată. Știu prea puțin despre dezastrele care s-au petrecut acolo și cred că diplomația românească și noi toți trebuie să facem mult mai mult pentru ca oamenii de acolo să știe așa ceva.
Se vorbește de Katyń-ul românesc. Au murit, într-o singură zi, peste 3.000 de oameni, uciși în mod barbar și aruncați în gropi comune, unii dintre ei încă de vii. Asta este realitatea tristă despre care cred că trebuie să vorbim mai mult și astăzi am venit să aduc și eu un omagiu celor jertfiți.
Dincolo de asta, aș vrea să fac un apel Guvernului și diplomației românești pentru a valorifica această perioadă în intensificarea proiectelor transfrontaliere cu Ucraina, în Coridorul Nord-Sud, pentru a discuta de construcția de drumuri și autostrăzi pe partea de est a graniței Uniunii Europene. Și eu cred că putem face aceste lucruri, pentru că în estul Europei să nu uităm că noi avem peste trei milioane de români.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.