Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·25 februarie 2014
Declarații politice · adoptat tacit
Alin Păunel Tișe
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Declarația mea politică se intitulează „Constituția, coloana vertebrală a democrației!”.
## Distinși colegi,
Evenimentele desfășurate în Ucraina în ultima perioadă ne reamintesc, cu siguranță, tuturor de idealurile românilor din decembrie 1989. Ne doream nu doar libertate și înlăturarea comunismului, ne doream un stat democratic, un stat european.
Deși foarte tânăr la acea vreme, având doar 14 ani, îmi amintesc de dezideratele românilor ieșiți în acea perioadă pe străzi.
În peste douăzeci de ani, România a reușit, uneori cu greu, să-și consolideze valorile democratice, principiile unui stat de drept.
Azi, când România este membră a Uniunii Europene și parte a NATO, vedem însă cum Guvernul și majoritatea USL se străduiesc din toate puterile să destabilizeze tocmai aceste valori.
Partenerii noștri europeni pun sub semnul întrebării credibilitatea noastră ca țară din cauza acțiunilor USL: atac la justiție, încălcarea statului de drept, modificări legislative în toiul nopții, modificări ale Codului penal, falsa descentralizare făcută pe genunchi. Avertismentul tăierii banilor europeni în cazul nerespectării statului de drept vizează direct România.
Un stat de drept se clădește pe o Constituție echilibrată, stabilă și în care primează interesul național și drepturile cetățenilor, nu interesul de grup.
Într-o primă fază, Comisia de la Veneția a mai cenzurat din elanul distructiv al USL-ului de a distruge coloana vertebrală a unui sistem constituțional. Acum, proiectul de revizuire a fost declarat, în parte sau în totalitate, neconstituțional de către CCR. A fost, practic, desființat.
Constatăm însă încă o dată, cu mare regret, că USL încalcă suveranitatea poporului și statul de drept. Membrii USL care elaborează Constituția o fac pentru partidele lor și, din păcate, au compromis definitiv credibilitatea Parlamentului în fața românilor. Au generat un proiect de revizuire a Constituției care este neconstituțional.
Avem nevoie de o Constituție pentru viitor, nu una care să rezolve problemele luptelor politice dintre președintele țării și partidele politice și care să arate cum se poate salva statul de drept, și nu cum se poate ataca zi de zi statul de drept.
Dacă USL nu dorește o dezbatere reală și a încheiat discuțiile pe acest domeniu, aceasta spune mult despre seriozitatea USL-ului. În doar două zile, au terminat revizuirea Constituției, într-o manieră distructivă.
Revizuirea trebuie să fie în conformitate cu prevederile actualei legi fundamentale și cu deciziile Curții Constituționale. Revizuirea trebuie să pornească, în primul rând, de la respectarea suveranității poporului. Suveranitatea poporului a fost exprimată prin referendum, voința poporului, câștigată în Revoluția din 1989.
Mulțumesc.