Corneliu Grosu

Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi se intitulează „Execuția publică a domnului Geoană – pe merit sau din răzbunare?”

Am fost cu toții, ieri, martorii tăcuți ai execuției publice la care domnul Mircea Geoană a fost supus de către propriii colegi de partid, colegi care au reușit, astfel, o premieră: Mircea Geoană este primul președinte de partid din România, de acest calibru, care este dat afară din propria formațiune. Ce-i drept, toate se întâmplă la ceva vreme de când a pierdut funcția de șef al PSD, însă rămâne o premieră. Și cred că este interesant să privim acest act dintr-o simplă perspectivă, care are la bază parcursul domnului Mircea Geoană în PSD.

Strălucit diplomat de carieră, Mircea Geoană a devenit membru al Partidului Social Democrat în urmă cu zece ani, ascensiunea sa politică fiind una rapidă. Patru ani mai târziu, devenea liderul acestui partid, surclasându-l pe ex-premierul Adrian Năstase, care, după mai multe dosare de cercetare, căzuse în dizgrația multor colegi, dar, în special, a opiniei publice. Profitând de puterea pe care o primise, domnul Mircea Geoană a făcut atunci un lucru pentru care, din punctul meu de vedere, ieri a plătit – i-a cerut lui Adrian Năstase să plece de la șefia Camerei Deputaților. O poveste care a intrat într-un con de umbră până recent, când – cu ghilimele de rigoare – „judecătorul a devenit judecat”. Nu puțini sunt cei care susțin că domnului Mircea Geoană i-a sosit ceasul să i se plătească cu aceeași monedă pentru înlăturarea de atunci a lui Adrian Năstase.

Revenind la scurta trecere în revistă a faptelor, cu toate că-l înlăturase din linia întâi pe fostul premier, cu care PSD încă se mai mândrește, recunoscut ca unul dintre cei mai buni prim-miniștri ai României postdecembriste, domnul Mircea Geoană a fost reconfirmat șef al PSD la Congresul din 2006. Doi ani mai târziu, este nominalizat, în unanimitate, drept candidatul partidului pentru funcția de prim-ministru și câștigă cel de-al doilea mandat de senator. La sfârșitul anului 2008, domnul Mircea Geoană atinge apogeul, fiind ales șef al Senatului și devenind, astfel, al doilea om în stat, susținut în totalitate de colegii de partid, mulți dintre ei ajunși în Parlament cu sprijinul său.

Declinul a început odată cu alegerile prezidențiale. A urmat, apoi, pierderea funcției de președinte al PSD în favoarea mai tânărului Victor Ponta, autodeclaratul „Che Guevara al României”, care reușise să strângă în jurul său o trupă impresionantă de susținători, printre care mulți parlamentari, care își câștigaseră mandatul datorită cui? Datorită lui Mircea Geoană. Mai mult, la un an de la eșecul de la prezidențiale, domnul Geoană a reușit performanța de a fi singurul fost președinte de partid suspendat din propria formațiune, timp de șase luni, și condamnat la _silenzio stampa_ în toată această perioadă.

Cireașa de pe tort a fost pusă în momentul propunerii de excludere a domnului Mircea Geoană din PSD, fapt care a devenit realitate aseară. Nu știu exact motivele concrete pentru care domnul Geoană a fost exclus, însă, privind în ansamblu, putem spune că roata s-a întors. Proaspeții foști colegi l-au pedepsit pentru faptele din vremea în care era șef: pentru înlăturarea din linia întâi a domnului Năstase, pentru pierderea alegerilor etc. Nu îl apăr pe domnul Geoană, dar îl respect și îl apreciez în continuare la adevărata lui valoare. Mi-a fost șef și coleg de partid. Însă ceea ce se întâmplă acum în PSD frizează penibilul. Partidul care ar trebui, din poziția de formațiune de stânga și principal pol al opoziției, să ajute la echilibrarea țării, într-o lungă și grea criză economică, se pierde în lupte interne, presărate din plin cu declarații haotice, acuzații de bolșevism și judecăți televizate. După toate acestea, ce poate să spună domnul Geoană? „Adio, tovarăși!” sau: „Adio și rămân cu tine, PSD!”?