Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 septembrie 2024
Declarații politice
Viorel Băltărețu
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată mixtă · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Declarația mea politică de astăzi se intitulează „La Cluj lucrurile se întâmplă în fiecare zi. Dar nu cele bune”.
Ceaușescu ne spunea odată să stăm cuminți la locurile noastre. Boc, care a ruginit de patru mandate la Cluj, ne liniștește, PSD-istic, că „lucrurile se întâmplă în fiecare zi”.
Fiecare clujean începe toamna cu un nod în stomac. Reînceperea școlii, în septembrie, și a facultăților, în octombrie, înseamnă să stai zilnic în trafic măcar două ore. Adică 20 de zile pe an. De când faci 6 ani și până când ieși la pensie.
În această toamnă, clujenii au mai primit o veste proastă: metroul a pierdut finanțarea din PNRR, 300 de milioane de euro, bani siguri. Acum ne bazăm pe finanțarea de la Guvern. Același Guvern care își plătește pensionarii speciali cu 15 miliarde de lei pe an și este îndatorat la niveluri fără precedent.
De ce a pierdut administrația Boc banii din PNRR? Incompetență și neglijență. Trăsăturile politicianului român care s-a afundat prea adânc în fotoliul puterii, de prea mult timp.12 Licitațiile au fost întârziate și, în plus, nu au fost actualizați în platforma Comisiei Europene indicatorii tehnicoeconomici.*